Cum a tradus Guvernul „managementul privat” din acordul cu FMI: membri de partid și cercetați penal, în conducerea companiilor de stat

Cum a tradus Guvernul managementul privat din acordul cu FMI: membri de partid și cercetați penal, în conducerea companiilor de stat
Publicat: 10/11/2013, 15:13
Actualizat: 20/03/2019, 20:14

De trei ani de zile, respectiv de la semnarea precedentului acord cu FMI, Guvernele României încearcă să readucă principalele companii pe stat, „căpușate” de băietii deștepți din energie sau din transport, pe linia de plutire, prin numirea unui management profesionist.

Rezultatele de până acum pun însă la îndoială capacitatea autorităților de a alege lideri pe alte criterii decât cele politice sau de a accepta planurile de management dureroase ale unor directori care s-au aflat la conducerea altor companii similare din străinătate. Pe lista așa-numiților manageri din mediul privat se regăsesc numeroase nume aproapiate mediului politic, dar și persoane cercetate penal pentru corupție sau subminarea economiei naționale.

În recenta scrisoare trimisă de executiv la Washington se arată că România va încerca să învețe din greșelile trecutului. În acest sens, se lucrează la o analiză a modului în care a fost implementată ordonanța 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

„Rezultatele analizei vor servi și ca informații pentru elaborarea de instrucțiuni de implementare a legii guvernanței corporative a ÎS la nivelul întregii administrații publice, care vor utiliza de asemenea și instrucțiunile elaborate, cu asistență de la Banca Mondială, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii” se precizează în scrisoarea de solicitare pentru un acord stand-by transmisă FMI la începutul lunii septembrie.

Tarom: După scandalul dintre administratori și managerul ales de ei, CA-ul profesionist a fost destituit

Procesul de recrutare a noilor manageri de la Tarom s-a încheiat la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, când postul de director general i-a fost oferit lui Heinrich Vystoupil. Pe fondul unor neînțelegeri privind condițiile din contractul său de mandat, austriacul a renunțat la funcție. În aceeași perioadă, în Consiliul de Administrație (CA) al operatorului aerian au fost numiți Dan Pascariu, Dumitru Prunariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca și Valentin Macec.

Două săptămâni mai târziu, CA-ul l-a ales în funcția de director general pe belgianul Edouard Heinzmann, fost președinte al Luxair, compania națională de transport aerian a Luxemburgului. Potrivit planului de management, aprobat în martie, în ședința CA, compania și-a bugetat pierderi de 143 milioane lei pentru anul în curs, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 și 2016 să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei.

Totodată, conducerea profesionistă a Tarom și-a asumat creșterea numărului de pasageri transportați cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, și o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

În mai, în CA-ul Tarom a fost adus Nicolae Demetriade fost director al companiei în perioada 2001-2002, în timpul guvernării Năstase. La finele lunii iunie, pe fondul tensiunilor dintre CA-ul Tarom și directorul general, Demetriade a fost numit director executiv.

La finele lunii iulie, Dan Pascariu, președinte CA, l-a criticat dur pe Heinzmann, precizând că acesta nu ar fi respectat planul de management, dar și că a îndeplinit mai puțin de 30% din angajamentele asumate în procesul de restructurare.

Administratorii operatorului aerian au decis să scurteze mandatului belgianului, de la 4 ani, la un singur an, urmând ca acesta să se încheie pe 19 noiembrie.

Demetriade și-a dat demisia în urmă cu câteva zile, iar luni, AGA Tarom a decis destituirea Consiliului de Administrație din cauza acestor conflicte.

Noul CA numit la Tarom este alcătuit din Dante Stein – consilier onorific al premierului Victor Ponta, Manuel Donescu – secretar de stat în Ministerul Trasporturilor și fost secretar la Economie, Florin Luca – consultant pe strategie bancară, Bogdan Speteanu – director general BCR Leasing și Răzvan Filipescu – președintele Autorității Naționale pentru Turism.

„Revocarea tututor membrilor CA s-a făcut deoarece au încălcat statutul și mandatul când au decis reducerea mandatului directorului executiv de la 4 ani la un an”, a declarat Teodora Trandafir, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor.

Managementul politic de la Hidroelectrica: Un director, acuzat de conflict de interese și corupție

Guvernul s-a angajat să numească un manangement privat la Hidroelectrica până la finele lunii martie, potrivit precedentului acord preventiv de tip stand-by încheiat cu partenerii internaționali ai României. Acest lucru nu s-a întâmplat însă până acum.

Conform celor mai recente promisiuni ale ministrului Daniel Chițoiu, noul termen pentru numirea unei echipe de conducere pe criterii de performanță este finele acestei luni, în condițiile în care printre actualii directori ai companiei se numără Constantin Metehoiu, acuzat luni de ANI de conflict de interese penal și de corupție.

Mai exact, Metehoiu este acuzat că ar fi încheiat 17 contracte de achiziții publice și două de achiziții directe cu firme la care era asociat și administrator.

Un membru din CA-ul Romgaz, cercetat penal în dosarul InterAgro pentru subminarea economiei naționale

La Romgaz, în urma procesului de selecție a unui management din mediul privat, dintre cei 79 de candidați care și-au depus CV-urile, în Consiliul de Administrație au fost numiți Aurora Negruț (președinte), Eufemia Mușat, Eugen Doroș și Adrian Volintiru și Virgil Metea, fost director general al E.ON Moldova Distribuție și actual director general al Romgaz.

În subordinea sa se află alți trei director adjuncți, respectiv Corin Cindrea, Dumitru Rotar și Dumitru Dobrescu.

Codrin Cindrea, fost președinte al Clubului Gaz Metan Mediaș, este în prezent urmărit penal în dosarul InterAgro, dosar în care apare și numele fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian. Cele 40 de persoane din acest dosar sunt cercetate penal pentru că ar fi complotat și subminat economia națională, cauzând un prejudiciu de 130 de milioane de dolari.

Radu Cernov, fost asociat al ministrului Dan Șova, în CA-ul Transgaz

În Consiliul de Administrație al Transgaz a fost „reconfirmat”, la începutul lunii iulie, avocatul Radu Cernov, fost asociat al actualului ministru PSD pentru mari proiecte de Infrastructură, Dan Șova. Cernov a devenit din nou administrator al Transgaz, după ce, cu o lună înainte demisionase pentru a nu afecta imaginea companiei, pe fondul relației sale cu un membru al cabinetului Ponta.

Numirea unui management profesionist la Transgaz a avut loc încă din luna aprilie. La acea dată, pe listă se aflau CEO-ul Țiriac Holdings, Petru Văduva, avocatul Radu Cernov și un director din OPSPI, Mihaela Preda, acestea fiind numirile făcute de către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI).

La scurt timp însă, Fondul Proprietatea, care deține 14,9% din acțiunile companiei, a solicitat convocarea AGA pentru numirea altor administratori, prin vot cumulativ. Pe lista finală s-au regăsit avocatul Ștefan Radu Cernov, George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Ion Petru Văduva și economistul Nicolae Vlad Neacșu, propus de Fondul Proprietatea.

Actualul director al companiei, numit de CA, este fostul șef al Țiriac Holdings, Petru Văduva.

La Administrația Porturilor și a Canalelor Navigabile, directorii privați sunt cercetați penal sau în incompatibilitate

La conducerea companiilor Administrația Porturilor Maritime Constanța și Administrația Canalelor Navigabile (APCN) au fost numiți, la finele lunii octombrie a anului trecut, manageri cu experiență în consultanță financiară, educație sau drept.

În funcția de CEO al Administrației Porturilor a fost numit președintele organizației municipale PSD Constanța, Lucian Băluț, în timp ce la conducerea Administrației Canalelor Navigabile a fost propus directorul general de la acea dată, Daniel Georgescu, consilier PSD în cadrul Primăriei Constanța. Mai mult, Georgescu a intrat recent și în atenției Agenției Naționale pentru Integritate (ANI) care a constatat în primăvara acestui an că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Georgescu ar fi încheiat mai multe contracte cu Primăria Constanța, în valoare de circa 67.700 de euro, prin intermediul unei companii la care este acționar și administrator.

La finele lunii august, Lucian Băluț a demisionat din funcție, păstrându-și însă statutul de membru al CA-ului Administrației Porturilor Maritime Constanța.

Totodată, la conducerea APCN se află în continuare, în funcția de director general adjunct, Decebal Șerban. Șerban este investigat în prezent de către procurorii DNA pentru un contract public de 125 de milioane de euro finanțat în proporție de 85% din fonduri europene.

Metrorex are CA privat, nu și director general

În vara acestui an s-a încheiat și procesul de selecție a managementului privat pentru Metrorex. În noul Consiliul de Administrație au fost numiți, cu un mandat de patru ani, Mihai Alexandrescu (președinte), Cosmin Florian Brânzan (CEO al unei companii de consultanță), Alexandru Dragoș Drăghici (director general al CFR Marfă), Ovidiu Puțura (secretar de stat în Ministerul Justiției și susținător PNL) și Bogdan Mihoc (consultant financiar, fost trezorier la UniCredit Țiriac Bank).

Mihai Alexandrescu are studii tehnice și experiență în project management. El a lucrat la proiecte precum Aeroportul Internațional din München, Universitatea din Toronto sau noul sediu al Ambasadei Statelor Unite din București.

Actualul CA a fost mandatat cu numirea unui nou CEO. Până atunci, conducerea companiei va fi asigurată de Aurel Radu, actual director general, membru PSD.

CEO-ul privat al CFR SA a demisionat după ce a prezentat un plan „exhaustiv” și „general”

Dimitris Sophocleous a preluat în luna ianuarie funcția de director general al companiei CFR SA, însă a demisionat la doar patru luni de la preluarea mandatului, după ce măsurile din planul său de restructurare au fost apreciate de către reprezentanții Ministerului Transporturilor (MT) drept „exhaustive” (care tratează un subiect, epuizându-l în întregime n.r.), dar și „generale” (care privește ceva în linii mari, în ansamblu n.r.).

„Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a CNCF CFR SA a solicitat Consiliului de Administrație să prezinte în data de 8 aprilie 2013 forma revizuită a planului de administrare, întrucât forma inițială nu prevedea obiective cuantificate privind rezultatele prognozate pentru atingerea obiectivelor și criteriilor de performanță„, au mai explicat reprezentanții MT.

CA-ul numit în ianuarie a fost de asemenea înlocuit. Actualii administratori ai companiei sunt Sorin Mîndruțescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost șef la Bancpost și RBS România) și George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi (vicepreședinte executiv al Nextebank) și Enache Jiru (secretar de stat la Finanțe), administratori și în fostul CA. Noii administratori l-au numit în funcția de director general pe George Micu, fost director la CFR Marfă.

Fosta conducere a CFR SA a acuzat la vremea respectivă că mediul politic încearcă să controleze resursele companiei. „Apreciem că această schimbare intempestivă nu este fundamentată de rațiuni economice, situația companiei îmbunătățindu-se în ultimele luni, ci mai degrabă de disperarea factorului politic de a pierde influența asupra resurselor unei companii de stat și a finanțărilor europene”, se preciza într-un comunicat. Pe de altă parte, motivele oficiale invocate de guvernanți au fost lipsa unor obiective concrete și disponibilizarea a 6.000 de angajați.

LA CFR Călători, managementul corporatist selectat este format din foști directori și consilieri

La finele lunii martie, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a anunțat noua conducere a CFR Călători, din care fac parte Valentin Dorobanțu, fostul director interimar, precum și alte persoane care au avut funcții de conducere la CFR, președintele CA fiind fostul consilier prezidențial Alexandrina Gătej.

Dorobanțu a fost numit în funcție la jumătatea lunii ianuarie, prin ordin de ministru, după demiterea fostului director, Ștefan Roșeanu.

Din Consiliul de Administrație mai fac parte Dana Galben, care a ocupat funcții de conducere la CFR Călători, CNADNR și CFR SA, George Micu și Claudiu Octavian Dumitrescu, ambii având de asemenea, în trecut, poziții de conducere la companiile din domeniul feroviar.

Noul șef al CNADNR, directorul demis temporar pentru că ar fi „uitat” șpaga în caietul de sarcini

Pe lista companiilor la care guvernul s-a angajat să aducă manageri privați se mai află și Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi (CNADNR), unde procesul s-a blocat, după ce s-a decis reorganizarea societății în două entități, una care să se ocupe de drumuri și care să rămână în subordinea Transporturilor și una care să se ocupe de construcția de autostrăzi și care să treacă în portofoliul ministrului Dan Șova.

Compania a fost condusă o perioadă de interimarul Mircea Pop, destituit după ce presa a relatat că ar fi ales să participe la o petrecere, în loc să coordoneze dezăpezirea. La finele lunii august, premierul Victor Ponta a anunțat că Narcis Neaga, fost director la concesiuni, îl va înlocui pe Pop. Neaga a fost demis temporar după ce gândul a dezvăluit că în documentația de selectare a consultantului pentru autostrada Comarnic-Brașov au fost trecute printre cerințe un autoturism 25-30.000 euro și 30-40.000 euro pentru instruirea angajaților CNADNR

Contractul de recrutare a managerilor privați pentru cele zece companii de stat din subordinea Ministerului Transporturilor a avut o valoare de 200.000 de euro și a fost câștigat de compania de consultanță și audit PWC România în asociere cu D&B David și Baias și George Butunoiu Group, potrivit Mediafax.

Numirea directorului privat al CE Oltenia, liderul PSD Laurențiu Ciurel, contestată de Fondul Proprietatea

Laurențiu Ciurel, fost vicepreședinte PSD Gorj și consilier județean USL, a fost numit la începutul anului director general al Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia).

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea, a contestat decizia executivului, precizând că aceasta reprezintă o încălcare a Ordonanței Guvernului privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Argumentele aduse au fost că numirea a fost făcută de către un Consiliu care nu era avizat să ia o asemenea decizie, dar și că niciun alt candidat de pe lista scurtă nu a fost intervievat de compania care s-a ocupat de recrutări.

„Desemnarea dlui. Laurențiu Ciurel în funcția de Director General a avut loc după depunerea unei liste scurte de candidați, români și străini, de către Kienbaum, compania independentă de executive search implicată în procesul de selecție. Lista îl includea și pe dl. Ciurel. În mod surprinzător, nici Consiliul de Supraveghere, nici Comisia de Nominalizare si Remunerare formata la nivelul Consiliului nu i-au intervievat pe ceilalti candidati inclusi pe lista scurta si au decis sa il desemneze direct pe dl. Ciurel”, se arată într-o notă explicativă a Fondului Proprietatea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...